Niciun comentariu

Fugar prins în cimitir, după patru ore de căutări și explozii asurzitoare.

Operațiune de amploare, mobilizare masivă de forțe și momente tensionate într-o localitate din Mehedinți. Doi frați, suspectați de mai mult timp de trafic de droguri, au fost prinși în flagrant în timp ce ar fi încercat să vândă o cantitate importantă de substanțe interzise, potrivit unor surse neoficiale.

În timpul intervenției, unul dintre cei doi a reușit să scape din mâinile polițiștilor și a fugit pe câmpul din apropierea satului Magheru, comuna Breznița-Ocol. De aici a început o adevărată cursă contra cronometru. Zeci de echipaje de poliție au împânzit zona, au fost instituite filtre pe drumurile din apropiere, iar o dronă a fost ridicată pentru a survola perimetrul. Căutările au durat aproximativ patru ore, timp în care localnicii au asistat la o desfășurare impresionantă de forțe.

Potrivit informațiilor obținute pe surse, bărbatul ar fi fost prins în jurul orei 21.00. Aceleași surse susțin că acesta s-ar fi ascuns într-un cimitir din zonă, încercând să evite capturarea. Pentru a-l determina să iasă din ascunzătoare, forțele de ordine ar fi folosit inclusiv două grenade cu gaze lacrimogene. Martorii vorbesc despre două bubuituri extrem de puternice, care au răsunat în întreaga zonă.

Informațiile privind capturarea au fost confirmate neoficial de polițiști. Urmează ca autoritățile să ofere un punct de vedere oficial în acest caz. Ancheta continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a cantității exacte de droguri implicate.

Tags: Breznița Ocol, Captură spectaculoasă după un flagrant, cu final într-un cimitir, mehedinti, Patru ore de tensiune maximă, raiul drogurilor, Restartnews.ro, Știrile care contează, suspecți de trafic de droguri, Urmărire ca-n filme, Vânătoare nocturnă în Mehedinți

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!