Polițiștii din Mehedinți sunt în alertă după ce un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Breznița Ocol, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Sesizarea a fost făcută în data de 8 februarie, de către fiul său, un tânăr de 20 de ani, care a anunțat că tatăl său, Palcu Petre, a plecat de acasă în 7 februarie 2026, în jurul orei 10:00, iar de atunci nu a mai putut fi contactat.
Semnalmente:
-
Înălțime: aproximativ 1,58 m
-
Greutate: aproximativ 70 kg
-
Păr: cărunt
-
Ochi: căprui
La momentul plecării, bărbatul purta pantaloni și pantofi maro, geacă de piele neagră, bluză crem și căciulă gri cu blană.
Potrivit polițiștilor, acesta se află la prima plecare voluntară.
Persoanele care pot oferi informații despre locul în care s-ar putea afla bărbatul sunt rugate să apeleze 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție. Orice detaliu poate fi important pentru găsirea sa în siguranță.













