În perioada 07 -11 noiembrie 2022, Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinţi, sub îndrumarea Inspecţiei Muncii, a desfăşurat la nivelul judeţului Campania naţională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto, a legislaţiei şi a directivelor europene ce vizează detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale transpuse în legislaţia naţionala.
“Inspectorii de muncă din cadrul corpului de control relaţii de muncă au efectuat acţiuni de control atât pe teren, în trafic împreună cu inspectorii de trafic din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transport Rutier (ISCTR ) cât şi la sediul angajatorilor care desfăşoară activităţi economice principale sau secundare de transport rutier de marfă şi persoane având cod CAEN 4941 şi cod CAEN 4931.” Transmite ITM Mehedinți
Ca urmare a verificărilor efectuate la operatorii de transport rutier au fost stabilite 5 măsuri de remediere a deficienţelor constatate, aplicându-se un număr de 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 45000 lei