Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu doar câteva minute pe DN 56A, între localitățile Izimșa și Salcia, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă. La fața locului au intervenit de urgență pompierii Stației Vânju Mare, alături de echipaje SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean.
În autoturism se aflau două persoane. Una dintre victime, un bărbat, a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Salvatorii au reușit să îl extragă în stare de conștiență, acesta fiind preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean pentru acordarea îngrijirilor medicale și transport la spital.
Cea de-a doua victimă este un minor, găsit în afara autoturismului, în stare de inconștiență. Echipajul medical a început imediat manevrele de resuscitare, încercând să îi salveze viața.
La intervenție au participat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Misiunea este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.















