Niciun comentariu

De la vocație la profesie: Mehedinți devine parte din ,,Pactul pentru Tineri”.

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în parteneriat cu CJRAE Mehedinți, Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți și UNICEF România și OMV Petrom, au implementat și în județul Mehedinți proiectul „Pactul pentru Tineri – O carieră reală de la vocație la profesie”, un demers amplu dedicat orientării școlare și profesionale a elevilor.

În ultimele luni, peste 1000 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a au parcurs etapele unui program educațional riguros: testare vocațională, consiliere individuală și ateliere specializate susținute de profesorii-consilieri școlari ai CJRAE Mehedinți. Proiectul a urmărit transformarea orientării în carieră dintr-o simplă formalitate într-un proces autentic de autocunoaștere și explorare a propriului potențial.


Inițiativa a ajuns la ultima sa etapă: activitatea „Biblioteca Vie”, găzduită de Colegiul Național „Traian” din Drobeta-Turnu Severin. Evenimentul a adus față în față elevii cu profesioniști din domenii diverse :profesori, antreprenori, medici, specialiști IT, artiști, polițiști, ingineri , care și-au împărtășit experiențele și traseele profesionale. În loc de cărți tipărite, adolescenții au „citit” poveștile unor oameni reali, transformând dialogul într-o hartă vie a posibilităților de carieră.

Organizatorii transmit mulțumiri tuturor partenerilor, profesorilor-consilieri școlari, elevilor și „cărților vii” pentru implicarea și deschiderea care au făcut posibil acest demers dedicat dezvoltării personale și profesionale a tinerilor.

Tags: drobeta turnu severin, elevi, mehedinti, pactul pentru tineri, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!