Niciun comentariu

Mario Balaci, tânărul mehedințean care își urmează cu ambiție pasiunea pentru ATV-uri

Originar din județul Mehedinți, Mario Balaci este un tânăr care a transformat o simplă pasiune într-un drum serios în lumea sportului. De mic a fost atras de motoare și aventură, iar în ultimii ani s-a dedicat competițiilor cu ATV-ul, unde a reușit să urce constant pe podium, devenind campion național la categoria ENDUROCROSS ATV C.

Ambițios și determinat, Mario participă frecvent la competiții din toată țara, unde își reprezintă cu mândrie județul. În acest weekend, el a fost prezent la o competiție sportivă desfășurată pe pârtia Rarău din Câmpulung Moldovenesc, o etapă importantă din calendarul competițional.

Chiar dacă traseul dificil, plin de noroi, i-a adus de data aceasta locul 2, bucuria și emoția au fost uriașe pentru întreaga familie.

 „Când pasiunea și adrenalina fac echipă bună cu munca, efortul și sacrificiul, vin și rezultatele! Astăzi doar locul 2, mult nămol, dar și multă bucurie și fericire pe chipul lui.  Felicitări Mario și mult succes în toate proiectele tale viitoare!”, a transmis tatăl campionului, Marian Balaci.

Mario este un exemplu frumos de tânăr care îmbină sportul cu disciplina, demonstrând că, indiferent de vârstă, performanța vine atunci când pui suflet și nu renunți.

Tags: Atv, Câmpulung Moldovenesc, endurocross, Mario Balaci, mehedinti, pasiune, performanta, Rarău, sport, tineri campioni

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!