Astăzi, 1 octombrie, seniorii din Drobeta-Turnu Severin au marcat Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.

Înainte de a sărbători în mod oficial, seniorii înscriși în diferite organizații și-au dat întâlnire la restaurante, acolo unde au sărbătorit, așa cum se cuvine de ziua lor.

Primarul municipiului, Marius Screciu, le-a oferit doamnelor flori și a transmis un mesaj emoționant:

„La mulți ani tuturor seniorilor noștri, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice! Vă suntem recunoscători, dragi părinți și bunici, pentru tot ceea ce ați construit, pentru valorile pe care ni le-ați transmis și pentru lecțiile de viață pe care ni le oferiți zi de zi. Prin munca, răbdarea și sacrificiile voastre ați pus temelia prezentului și ne-ați deschis drumul către un viitor mai bun. Vă doresc tuturor sănătate, liniște și cât mai multe bucurii alături de cei dragi!”, a declarat primarul Screciu.
La eveniment au participat membri ai mai multor organizații de pensionari din Severin, care au apreciat gestul și atenția administrației.

„Ne bucură mult că nu suntem uitați. Pentru noi contează să fim respectați și să simțim că experiența și anii noștri au valoare. Florile și vorbele frumoase înseamnă mult.” A spus o doamnă pensionară.

„Am muncit o viață întreagă și e bine să simțim că orașul și primăria ne respectă. Astfel de întâlniri ne dau ocazia să fim din nou împreună, să socializăm și să ne simțim utili.” A adăugat un domn pensionar.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este marcată în întreaga lume la 1 octombrie, fiind instituită de Adunarea Generală a ONU în 1990. În 2025, tema stabilită de Națiunile Unite este „Older Persons Driving Local and Global Action: Our Aspirations, Our Well-Being and Our Rights”, subliniind rolul activ al seniorilor în societate.
Pentru comunitatea din Drobeta-Turnu Severin, această zi a fost un prilej de a transmite respect și apreciere generațiilor care au pus bazele prezentului.












