Niciun comentariu

Magia cailor, bucuria copiilor și relaxarea părinților, toate la Echitația Herculane

La mai puțin de o oră de Drobeta-Turnu Severin, în liniștea naturii din Băile Herculane, există un loc unde caii pasc liberi, parcă desprinși din povești.

Energia lor pură și felul în care îmbină forța cu gingășia,  ajung imediat în sufletul oricui îi întâlnește, iar cei mici resimt cel mai bine această legătură specială.

Sâmbătă, la Echitația Herculane, zeci de copii au pășit pentru prima dată în lumea cailor. Cu toții au urcat în șa, s-au plimbat cu trăsura și au petrecut timp de calitate, în aer liber, alături de părinți și prieteni.

Am rămas impresionat să văd cât de repede s-a adaptat fetița mea. Deși este mică, a prins curaj și a zâmbit tot timpul. Cred că echitația o ajută să aibă mai multă încredere în ea”, a povestit tatăl unei fetițe.

Pentru copii, experiența a fost una plină de curaj și bucurie. Stela, Isis, Pablo și alți prieteni cu copite, le-au făcut ziua cu adevărat specială, tuturor.

Mi-a plăcut să îl mângâi și să îi dau să mănânce. Sunt foarte bucuros!”, spune entuziasmat Massi, un băiețel de doar 4 ani.

Contactul cu caii are beneficii dovedite pentru dezvoltarea copiilor, iar la Echitația Herculane, vizitatorii pot alege între lecții de echitație în incinta centrului, plimbări călare pe trasee pentru cei mai experimentați sau plimbări cu trăsura, ideale pentru familii și grupuri.

Echitația dezvoltă disciplina, răbdarea și respectul față de animale. Copiii învață să își gestioneze emoțiile, iar părinții se bucură de un timp de calitate, în natură, alături de cei dragi. Ne dorim ca fiecare vizită aici să devină o amintire frumoasă”, au declarat reprezentanții centrului.

Echitația Herculane este deschisă zilnic, iar pentru informații suplimentare și programări, vizitatorii pot suna la numărul de telefon: 0741 501 039.

Tags: activități pentru copii, cai, echitatie, familie, herculane, restart news, turism

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!