Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Tâmna, județul Mehedinți, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi ținut captiv un adolescent de 17 ani, legat cu un lanț metalic, pentru a-l împiedica să părăsească locuința sa.
Incidentul s-a petrecut în luna iunie, iar cercetările au fost derulate de polițiștii Secției Șimian, împreună cu cei din Strehaia și Serviciul Criminalistic, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.
Pe 21 iulie, în urma unei percheziții domiciliare, autoritățile au identificat probe care susțin acuzațiile, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. În aceeași zi, a fost prezentat instanței, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta și tragerea la răspundere a celor vinovați.