Niciun comentariu

Ordinea candidaților la alegerile prezidențiale 2025, stabilită de BEC. Cine va apărea primul pe buletinul de vot

Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat astăzi, 22 martie 2025, ordinea în care candidații la alegerile prezidențiale vor apărea pe buletinul de vot. Tragerea la sorți s-a realizat conform prevederilor legale, mai exact art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României.

Astfel, cei 11 candidați înscriși oficial în cursa pentru Cotroceni vor figura pe buletinele de vot în următoarea ordine:

1. George-Nicolae Simion – Alianța pentru Unirea Românilor

2. George-Crin-Laurențiu Antonescu – Alianța Electorală România Înainte

3. Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvați România

4. Cristian-Vasile Terheș – Partidul Național Conservator Român

5. Marcela-Lavinia Șandru – Partidul Umanist Social Liberal

6. Victor-Viorel Ponta – candidat independent

7. Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie

8. Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale

9. John-Ion Banu-Muscel – candidat independent

10. Petru-Daniel Funeriu – candidat independent

11. Nicușor-Daniel Dan – candidat independent

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale va începe oficial pe 4 aprilie 2025, cu exact 30 de zile înainte de scrutin. Candidații au timp până pe 3 mai 2025, ora 07:00, să își convingă alegătorii, moment în care campania se încheie.

Alegerile prezidențiale din acest an se anunță extrem de competitive, cu o listă variată de candidați provenind atât din zona partidelor politice tradiționale, cât și din rândul independenților. Miza este una majoră: funcția supremă în stat pentru următorii cinci ani.

Rămâne de văzut cine va reuși să se impună în fața electoratului și să devină noul Președinte al României.

Sursă foto: Libertatea.ro/ BEC

 

Tags: Alegeri prezidențiale 2025, BEC, ordinea pe buletinul de vot

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!