Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a avut o întâlnire de lucru la Ministerul Transporturilor cu ministrul Sorin Grindeanu și senatorul Liviu Mazilu, președintele Comisiei de Transporturi și Infrastructură din Senat.
Discuțiile au vizat proiectele majore de infrastructură rutieră ce vizează județul Mehedinți, cu accent pe drumul expres Drobeta Turnu Severin – Calafat.
Potrivit lui Aladin Georgescu, ministrul Transporturilor a dat asigurări că procedurile de achiziție pentru elaborarea studiului de fezabilitate al acestui tronson, cu o lungime de 72,8 km, vor începe în curând.

“Cu prioritate am discutat despre tronsonul de – , un obiectiv important pentru mine și care mă bucur că are și susținerea d-lui ministru Sorin Grindeanu. Astăzi am primit asigurări că pentru acest drum, în lungime de 72,8 km, vor demara în curând procedurile de achiziție pentru elaborarea studiului de fezabilitate.
Pe de altă parte, am discutat și depre traseul DEx Filiași-Lugoj care se află deja în faza de elaborare a studiului de fezabilitate.
Așa cum am văzut că s-au derulat investițiile gestionate de Ministerul Transporturilor, sub conducerea d-lui ministru Sorin Grindeanu, am convingerea că și aceste proiecte vor avea o perioadă rezonabilă până la lucrările de execuție.
Îi mulțumesc d-lui ministru Sorin Grindeanu pentru disponibilitatea de a participa la întâlnirea de astăzi și pentru susținerea investițiilor importante pentru județul Mehedinți!”, a declarat președintele consiliului județean Mehedinți, Aladin Georgescu.












