Niciun comentariu

Precipitații, ninsori și intensificări ale vântului în următoarele zile

În perioada 20 noiembrie, ora 10 – 23 noiembrie, ora 20, meteorologii au emis o informare privind condiții meteorologice severe ce vor afecta întreaga țară. În acest interval, vor fi precipitații moderate cantitativ, cu ploi și ninsori la munte, însoțite de intensificări ale vântului. Nordul județului Mehedinți se află sub avertizarea meteorologică de vreme rea.

De asemenea, de astăzi, 20 noiembrie ora 20:00 și până joi, 21 noiembrie, ora 20:00, în Mehedinți meteorologii au emis cod galben de vânt.

În sudul țării (Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea), ploile vor fi predominante, iar pe arii restrânse vor apărea și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul regiunilor, în special miercuri, 21 noiembrie, ploile vor fi înlocuite de ninsori pe parcursul zilei. În zonele montane, ninsorile vor fi consistente, cu un strat de zăpadă care se va depune local.

Cantitățile de precipitații vor atinge 15-25 l/mp, iar în vestul țării și la munte, în anumite zone, acestea vor depăși 30 l/mp. În plus, vântul va sufla cu intensificări temporare în toate regiunile, atingând viteze de 50-60 km/h. La munte, rafalele vor depăși 70 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali, între noaptea de joi spre vineri și ziua de vineri, rafalele vor depăși 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Autoritățile recomandă precauție în condițiile în care vremea va deveni periculoasă, în special în zonele montane și pe drumurile din regiunile afectate.

 

 

 

Tags: cod galben, mehedinti, ninsori, Precipitații, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!