Niciun comentariu

Amenzile pentru lipsa rovinietei nu vor mai fi aplicate imediat

Deputatul Alin Udriste a anunțat adoptarea unei propuneri legislative prin care șoferii surprinși fără rovinietă pe drumurile publice nu vor mai primi automat amendă. Aceștia vor avea la dispoziție 24 de ore pentru a achiziționa rovinieta.

Udriste a subliniat că mulți șoferi, fie din neatenție, fie din grabă, au folosit drumurile naționale fără a achita taxa de drum, ceea ce a dus la primirea unor amenzi neplăcute acasă.

Practic, Legea nr. 226/2023 nu aducea nicio schimbare privind modul în care se realiza plata rovinietei pentru utilizatorul de autovehicul care, din diferite motive, a uitat să își plătească rovinieta și care este amendat automat, fără a avea posibilitatea de a remedia această situație care are la bază neatenția și nu rea-credința utilizatorului,” a declarat deputatul.

Noua propunere legislativă a fost concepută pentru a corecta această situație, oferind astfel o șansă șoferilor de a regulariza plățile fără a fi penalizați pentru simple omisiuni.

Udriste a mai menționat că această măsură vine în sprijinul cetățenilor care au fost corecți, dar neatenți, și reprezintă un pas înainte în direcția modernizării sistemului de plată a rovinietei, având în vedere și implementarea recentă a sistemului de plată online.

Tags: Alin udriste, lege, mehedinti, restartnews, rovinieta, soferi

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!