Connect with us

Restart News

CONSILIUL JUDEȚEAN ACHIZIȚIONEAZĂ APARATE DRUG TEST PENTRU IPJ MEHEDINȚI

În cadrul ședinței Consiliului Județean Mehedinți de astăzi a fost aprobat, un amendament la proiectul de rectificare a bugetului județului, care prevede alocarea sumei de 100 000 lei pentru achiziția de aparate de tip Drug Test pentru a sprijini activitățile polițiștilor mehedințeni.

Am făcut acest amendament urmare a celei mai recente ședințe a Autorității Teritoriale de Ordine Publică Mehedinți, în cadrul căreia am lansat discuții cu privire la mijloacele prin care putem preveni drame ca cele din județul Constanța, unde doi tineri și-au pierdut viața în accidentul produs de un șofer care consumare droguri înainte de a se urca la volan. Necesitatea finanțării unei astfel de achiziții vine și ca urmare a faptului că Poliția dispune de mult prea puține astfel de aparate Drug Test, în timp ce consumul de droguri ia amploare și consider că se impune realizarea unui plan bine structurat pentru combatere, chiar și în rândul elevilor, nu doar în rândul conducătorilor auto.” A declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți 

Cu suma alocată astăzi, din bugetul județului, vor putea fi achiziționate 5 sisteme de testare, dar și teste de unică folosință care să ajute forțele de ordine să îi depisteze pe cei care încalcă legea, să aplaneze conflictele și să aducă dovezi de necontestat în justiție.

Continuă să citeşti
Adaugă Comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze