La începutul anului școlar, elevii din județul Mehedinți vor beneficia de produse lactate, produse de panificație și fructe, în cadrul „Programului pentru Școli”.
Consiliul Județean Mehedinți a finalizat procedura de achiziție și au fost semnate cele trei contracte care asigură livrarea produselor în școli.

” Acest program este esențial pentru a sprijini o alimentație sănătoasă și echilibrată pentru toți elevii noștri. Ne-am angajat să continuăm să investim în educația și sănătatea copiilor din Mehedinți, iar acest program este doar un exemplu, alături de proiectul prin care am achiziționat și vom continua achiziția de microbuze electrice care să înnoiască parcul auto școlar și să asigure transportul elevilor din mediul rural, în condiții de siguranță și confort. Vă asigur că vom monitoriza atent implementarea Programului pentru Școli, astfel încât toți copiii să beneficieze de produse proaspete și de calitate”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Cornul, laptele și fructele vor fi livrate școlilor, de către furnizori, pentru a ajunge la beneficiari. Suplimentele alimentare reprezintă o masă pe care copiii o pot servi în pauzele dintre orele de curs.
„Programul pentru Școli” are ca scop o alimentație corespunzătoare pentru dezvoltarea sănătoasă a elevilor.














