Niciun comentariu

Consultare publică pentru traseul drumului de mare viteză Drobeta-Turnu Severin – Domașnea

CNAIR anunță lansarea procesului de consultare publică privind traseul drumului de mare viteză Drobeta-Turnu Severin – Domașnea. Persoanele interesate sunt invitate să își exprime punctul de vedere timp de o săptămână, în perioada 26.08.2024 – 02.09.2024 (la ora 23:59).

CNAIR S.A. a semnat anul trecut cu Asocierea Egis Romania S.A. – Egis International S.A.S. – SC Primacons Group S.R.L.- Itlarom Inginerie Internationala S.R.L. – Eco Geodrum S.R.L., contractul de servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru ,,DRUM DE MARE VITEZA DROBETA TURNU SEVERIN – DOMAȘNEA”. Valoarea contractului este de 35.768.564 de lei (fără T.V.A.) finanțarea fiind asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile în cadrul Programului Transport.

Scopul proiectului îl reprezintă elaborarea documentației aferentă Studiului de fezabilitate pentru ,,Drum de mare viteza Drobeta-Turnu Severin – Domașnea”, astfel încât să corespundă exigențelor actuale din domeniul infrastructurii rutiere de transport. Totodată, prin elaborarea documentației se înțelege inclusive realizarea conectării cu Drum de mare viteza Filiași- Drobeta-Turnu Severin si Drum de mare viteza Domașnea – Caransebeș.

În urma identificării constrângerilor traseului și a modificărilor cauzate de acestea, au fost conturate 4 variante de traseu pentru Analiza Multicriterială-Etapa 1, iar in urma acesteia au fost avizate 2 variante de traseu, ce sunt analizate, la acest moment, in cadrul Analizei Multicriteriale – Etapa 2.

Toți cei interesați sunt invitați să completeze un formular (până la data menționată anterior) ce poate fi accesat prin link-ul de mai jos și să consulte variantele de traseu care au fost alese în urma finalizării etapei 1 a Analizei Multicriteriale.

Informațiile despre acest proiect de infrastructură sunt disponibile la următoarele link-uri:

Link Broșură: https://cloud.andnet.ro/index.php/s/YQTg9M9eBcDPRmQ

Link planuri: https://cloud.andnet.ro/index.php/s/fZ2qPAWCCCdsaLT

Formular: https://cloud.andnet.ro/index.php/apps/forms/s/SwfocCcg8bp3As4KAjy9wmBi

„Amintim faptul că procesul de consultare publică reprezintă un element necesar în implementarea acestui proiect de infrastructură ce înglobează multiple beneficii pentru comunitățile locale și regionale, precum și pentru dezvoltarea economiei naționale”, transmit reprezentanții CNAIR.

Sursa- Reper24

Tags: cnair, consultare publica, domasnea, drobeta turnu severin, drum de mare viteza, mehedinti, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!