Voluntarii Crucii Roșii Române, Filiala Mehedinți au desfășurat, săptămâna trecută, o nouă acțiune de sprijin în comunitățile din județ. Aceștia au ajuns în comunele Dubova și Bâlvănești, unde au oferit pachete cu alimente persoanelor și familiilor aflate în situații vulnerabile.

Acțiunea face parte din demersurile Filialei Mehedinți a Crucii Roșii Române de a veni în sprijinul oamenilor care se confruntă cu dificultăți și de a răspunde, pe cât posibil, nevoilor comunităților locale.
Prin implicarea voluntarilor, ajutorul ajunge direct la cei care au nevoie de sprijin. Dincolo de pachetele oferite, astfel de acțiuni transmit un mesaj important de solidaritate și de grijă față de cei aflați în situații dificile.

„Împreună putem face bine. Împreună putem schimba vieți.”
Acțiunile de sprijin desfășurate în comunitățile din Mehedinți continuă, cu obiectivul de a fi cât mai aproape de oamenii care au nevoie de ajutor.















