Un selfie făcut pe un vagon de tren poate transforma o clipă de teribilism într-o tragedie. Este mesajul transmis, astăzi, 11 august, de polițiștii mehedințeni, care desfășoară o acțiune de informare și prevenire în Gara Drobeta-Turnu Severin și în zonele adiacente.
Activitatea este organizată în cadrul campaniei „Selfie-ul pe tren ia vieți, nu like-uri” și îi vizează în special pe tineri, pentru a-i conștientiza cu privire la pericolele la care se expun atunci când urcă pe vagoane, locomotive sau alte instalații feroviare pentru a realiza fotografii ori videoclipuri.

Pericolul nu este doar căderea de pe vagon
Polițiștii atrag atenția că apropierea de instalațiile electrice feroviare poate avea consecințe extrem de grave. Electrocutarea se poate produce chiar și fără atingerea directă a firelor electrice, iar victimele pot suferi arsuri severe, invaliditate sau își pot pierde viața.
Pe lângă mesajul campaniei dedicate prevenirii accidentelor în zona feroviară, polițiștii abordează și alte teme de interes pentru siguranța cetățenilor.

În cadrul activității sunt transmise recomandări pentru prevenirea victimizării în perioada sezonului estival, în cadrul campaniei „O vară în siguranță”, dar și informații despre prevenirea și gestionarea situațiilor de violență domestică, prin programul „Scuzele nu schimbă realitatea”.
Totodată, oamenii sunt informați despre siguranța online, prevenirea înșelăciunilor pe internet și protejarea bunurilor personale, polițiștii oferind recomandări pentru evitarea victimizării.
Mesajul transmis de oamenii legii este unul cât se poate de clar: nicio fotografie și niciun videoclip nu merită riscul de a-ți pierde viața.

Polițiștii recomandă tuturor cetățenilor să respecte regulile de siguranță în stațiile și zonele feroviare și să nu urce niciodată pe vagoane sau locomotive pentru a obține o fotografie spectaculoasă.
„Selfie-ul pe tren ia vieți, nu like-uri! Alege viața, nu riscul!”















