Peerfect32 Articol
Medlife articol

Lumină pentru gospodăriile uitate de rețea. A 11-a ediție „Energie pentru Viață” ajunge în cătune izolate din Mehedinți și Gorj

În România anului 2026 există încă gospodării în care oamenii trăiesc fără energie electrică. Pentru familiile din zonele izolate, lumina în case pe timp de noapte rămâne un lux, iar conectarea la rețeaua clasică nu reprezintă, în multe cazuri, o soluție realistă pe termen scurt.

O mână de ajutor vine însă prin cea de-a XI-a ediție a proiectului „Energie pentru Viață”, derulat de Asociația Energia Inteligentă. Programul aduce sisteme fotovoltaice în gospodării izolate din Gorj, Mehedinți și Vâlcea, oferindu-le pentru prima dată acces la energie electrică.

10 gospodării din nordul Mehedințiului, printre beneficiari

În județul Mehedinți sunt vizate 10 gospodării din zona de nord, locuințe în care lumina becului nu a fost văzută vreodată. La nivelul celor trei județe, proiectul prevede electrificarea a 26 de gospodării din nouă cătune, prin instalarea unor sisteme fotovoltaice autonome. Prima etapă a ediției din acest an a fost deja finalizată în Gorj, unde 10 gospodării au primit pentru prima dată energie electrică.

Sistemele instalate permit familiilor să beneficieze de energie electrică fără a fi nevoie de extinderea rețelei clasice până la aceste locuințe.

32 de gospodării fără energie electrică sunt înregistrate în Mehedinți

Dimensiunea problemei este evidențiată și de datele din Registrul Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România (RENGEER). Potrivit inventarierii realizate în aprilie 2024, în Mehedinți erau identificate 32 de gospodării fără energie electrică locuite permanent. În Gorj erau 47, iar în Vâlcea alte șapte.

La nivel național, registrul a identificat 5.494 de gospodării fără energie electrică, locuite de 11.611 persoane, dintre care 4.777 sunt copii și tineri cu vârsta de până la 18 ani. În multe dintre aceste situații, accesul este dificil, iar unele gospodării nu au nici măcar drumuri de acces.

Un proiect început în 2021

Programul „Energie pentru Viață” a fost lansat în 2021, tocmai pentru a atrage atenția asupra fenomenului de sărăcie energetică extremă din România. În ultimii cinci ani, Asociația Energia Inteligentă susține că a reușit să electrifice 97 de imobile din 44 de cătune, aflate în 11 județe.

„Lumina” înseamnă mai mult decât electricitate

Pentru oamenii care trăiesc în aceste cătune, instalarea unui sistem fotovoltaic înseamnă mai mult decât aprinderea unui bec. Energia electrică înseamnă posibilitatea de a păstra alimente, de a folosi aparate electrocasnice, de a avea acces la informație și comunicații și, mai ales, condiții mai apropiate de normalitate pentru copii și familii.

Inițiatorii proiectului spun că accesul la energie electrică trebuie privit ca un drept fundamental, iar cea de-a XI-a ediție își propune să contribuie la electrificarea unor gospodării care au rămas în afara rețelei clasice.

Pentru cele 10 gospodării din nordul Mehedințiului, lumina ajunge astfel acolo unde rețeaua electrică nu a ajuns încă. Iar pentru familiile care au trăit ani întregi fără curent, un sistem fotovoltaic poate însemna începutul unei vieți complet diferite.

sursa foto: Asociația Energia Inteligentă

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!