Castelul de Apă din Drobeta-Turnu Severin atrage tot mai mulți vizitatori în această vară. În ultimele zile, obiectivul emblematic al orașului a primit zeci de copii, elevi și membri ai unor echipe sportive veniți din București și Constanța, dar și alți turiști dornici să descopere istoria și patrimoniul orașului de la Dunăre.
Printre cei care au trecut recent pragul Castelului de Apă s-au numărat aproximativ 50 de copii din București, care au avut ocazia să afle povestea clădirii și să admire panorama asupra orașului și a Dunării de la înălțime.

Castelul a fost vizitat, de asemenea, de o echipă de baschet din București, precum și de un grup de elevi din Constanța.
Vizitele se desfășoară într-o perioadă în care Castelul de Apă găzduiește și atelierul „Florile Soarelui”, dedicat celor mici. Participanții descoperă expozițiile din interiorul monumentului, urcă în turn pentru a admira priveliștea și își pun creativitatea la încercare, realizând flori de floarea-soarelui din hârtie creponată. La finalul activităților, micii artiști primesc diplome.

Interesul tot mai mare pentru Castelul de Apă vine și în contextul investițiilor realizate în ultimii ani de autorități pentru modernizarea și valorificarea acestui obiectiv. Astăzi, monumentul oferă vizitatorilor nu doar posibilitatea de a admira arhitectura sa, ci și o experiență culturală, prin intermediul unor expoziții care prezintă aspecte importante din istoria orașului Drobeta-Turnu Severin și a județului Mehedinți.

De la istorie și patrimoniu până la activități dedicate copiilor și o panoramă spectaculoasă asupra Dunării, Castelul de Apă a devenit unul dintre punctele de interes pentru cei care ajung în Severin.
Turiștii care vizitează Drobeta-Turnu Severin sunt așteptați să descopere Castelul de Apă și poveștile pe care acesta le păstrează. O vizită aici înseamnă o incursiune în istoria orașului, dar și o ocazie de a vedea Severinul și Dunărea de la înălțime.















