Intervenție contracronometru a jandarmilor și pompierilor, seara trecută, la un festival organizat în Baia de Aramă, după ce o femeie a suferit o reacție alergică severă în urma unei înțepături de viespe.
Soțul femeii a observat că aceasta se simte rău și a cerut imediat ajutorul jandarmilor aflați în zonă pentru asigurarea ordinii și siguranței publice.
Jandarmii au apelat de urgență numărul 112, solicitând intervenția unui echipaj medical. Până la sosirea ambulanței, aceștia, împreună cu pompierii din cadrul ISU „Drobeta”, aflați la festival, au rămas alături de femeie și i-au acordat sprijin, monitorizându-i permanent starea.

În scurt timp, echipajul medical a ajuns la fața locului. Jandarmii și pompierii au sprijinit cadrele medicale pentru preluarea femeii și acordarea îngrijirilor de specialitate.
Intervenția rapidă a celor aflați în teren a fost esențială într-o situație în care fiecare secundă poate conta. Reacțiile alergice severe pot evolua rapid și pot pune viața în pericol, motiv pentru care solicitarea imediată a ajutorului medical este esențială.















