Sportul și dragostea pentru animale au adus împreună, în acest weekend, zeci de tineri și iubitori de animale la Pădurea de Agrement Crihala, unde a debutat Cupa Olimpic 2026, un eveniment caritabil organizat pentru sprijinirea câinilor din Adăpostul Drobeta-Turnu Severin.

,,Am ales să particip astăzi la eveniment pentru că iubesc animalele și îmi doresc să ajut, cu ce pot, sufletele nevinovate care așteaptă o familie în adăpost”, ne-a mărturisit unul dintre participanți.
,,Competiția se desfășoară pe parcursul zilelor de 1 și 2 august, iar echipele câștigătoare vor fi răsplătite cu premii oferite de partenerii evenimentului: pizza, ieșiri la piscină, mese gratuite, dar și tunsori la saloane din municipiu.”, a declarat Rebeca Popescu, organizator al evenimentului.
Evenimentul îmbină competiția sportivă cu implicarea civică. Nu mai puțin de 12 echipe formate din tineri cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani s-au înscris în turneul de fotbal, iar în paralel au fost amenajate standuri dedicate câinilor aflați în căutarea unei familii. Aici, cei prezenti vor putea să descopere poveștile blănoșilor din adăpost și să se răcorească cu limonadă aromată.

Activitatea este organizată de Asociația Mod of Life, împreună cu voluntarii Asociației Adăposturi pentru Pisici Drobeta și Crucii Roșii Mehedinți, cu sprijinul Primăriei Drobeta-Turnu Severin. Terenurile de joc au fost puse gratuit la dispoziție de administrația locală, care susține inițiativele dedicate comunității și protecției animalelor.

,,Turneul caritabil dedicat câinilor din Adăpostul Drobeta-Turnu Severin a fost mai mult decât o competiție sportivă. A fost o lecție despre implicare, solidaritate și responsabilitate.”, a declarat viceprimarul Daniel Cîrjan, prezent la eveniment.
,,Ne bucurăm că am făcut posibil acest turneu, sunt mulți copii cu aleg să se implice în comunitate. Sperăm să organizăm și anul viitor acest eveniment.”, a transmis Cătălin Mihăilescu, președintele Asociației Mod of Life.
Acțiunea continuă și duminică, atunci când standurile dedicate adopțiilor și donațiilor vor rămâne deschise pentru toți cei care doresc să ofere o mână de ajutor celor peste 400 de câini aflați în grija Adăpostului Drobeta-Turnu Severin.















