Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs în municipiul Drobeta-Turnu Severin, la intersecția străzilor Crișan și C.D. Ionescu, în zona Pădurea Crihala.

Potrivit primelor date, o șoferiță cu numere de înmatriculare de Olt nu ar fi respectat semnificația indicatorului STOP, pătrunzând în intersecție și intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.
În urma impactului, mașina care avea prioritate a fost proiectată într-un autoturism parcat pe marginea drumului, provocând avarii celor trei vehicule implicate.

,,Cele patru persoane implicate în impact, au fost evaluate la fața locului de echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).Printre acestea se află și un minor. Din fericire, nicio persoană nu a rămas încarcerată, intervenția desfășurându-se pentru acordarea primului ajutor și evaluarea victimelor.”, a declarat Daniel Moți, reprezentant ISU Mehedinți.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.















