Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au intervenit, miercuri, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, în urma unei suspiciuni de scăpări de gaz semnalate pe strada Serpentina Roșiori, în zona Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta-Turnu Severin și echipajul CBRN, specializat în intervenții la riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare.
Potrivit ISU Mehedinți, echipajele operative au evaluat zona, au asigurat și balizat perimetrul afectat, iar circulația în zonă a fost oprită pentru desfășurarea intervenției în condiții de siguranță.

Din informațiile aflate la fața locului, la recomandarea pompierilor, pacienții internați în Secția de Psihiatrie au fost evacuați preventiv în curtea spitalului, până la eliminarea oricărui risc.
În aceste momente, echipele Mehedinți Gaz efectuează măsurători pentru a stabili dacă există într-adevăr scăpări de gaz și pentru a identifica sursa acestora.
Până la clarificarea situației, pompierii mențin măsurile de siguranță și asigură perimetrul, astfel încât să fie eliminat orice pericol pentru populație.
Vom reveni cu informații imediat ce autoritățile vor comunica rezultatele verificărilor.















