Peerfect32 Articol
Medlife articol
Niciun comentariu

Mehedinți, printre cele mai sigure județe din România în privința siguranței elevilor. Doar 12 infracțiuni, într-un an școlar întreg

Județul Mehedinți se află printre cele mai sigure din România în ceea ce privește siguranța în unitățile de învățământ. Potrivit datelor prezentate în cadrul Colegiului Prefectural, de reprezentanții Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în anul școlar 2025–2026 au fost înregistrate doar 12 infracțiuni, cel mai mic număr raportat la nivel național.

Raportul arată că cele 12 fapte sesizate au constat în șase infracțiuni de lovire sau alte violențe, trei cazuri de purtare abuzivă, două furturi și o amenințare. Comparativ cu anul școlar precedent, numărul infracțiunilor a scăzut cu șapte cazuri, iar pe parcursul întregului an nu au fost înregistrate incidente grave în școli.

De asemenea, autoritățile au raportat un singur caz de bullying, sesizat de familia unui elev, iar polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale în urma activităților desfășurate.

La menținerea climatului de siguranță au contribuit și jandarmii mehedințeni, care au desfășurat permanent misiuni de patrulare, prevenire și informare în unitățile de învățământ și în zonele frecventate de elevi.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean și ai Inspectoratului de Jandarmi Mehedinți susțin că rezultatele sunt efectul colaborării dintre instituțiile de ordine publică, unitățile de învățământ, autoritățile locale și părinți, iar acțiunile de prevenire vor continua și în noul an școlar.

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!