O nouă investiție importantă în infrastructura rutieră din județul Mehedinți se apropie de finalizare. Lucrările de modernizare a Drumului Județean 562, pe tronsonul Stârmina – Scăpău – Devesel, au intrat în ultima etapă, iar în această perioadă se toarnă stratul de uzură pe ultimul segment rămas de executat.
Proiectul, realizat de Consiliul Județean Mehedinți cu finanțare din fonduri europene, vizează modernizarea unui tronson de 12,7 kilometri, cea mai mare parte a investiției fiind deja finalizată.

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a verificat stadiul lucrărilor împreună cu administratorul public al județului, Bogdan Simcea, și a subliniat că obiectivul investiției nu este doar asfaltarea drumului, ci modernizarea completă a infrastructurii din localitățile traversate.

„Nu ne propunem doar să turnăm un nou covor asfaltic. Ne dorim să realizăm investiții complete, care să schimbe în bine localitățile pe care le traversează.” A declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Pe lângă refacerea carosabilului, proiectul include amenajarea trotuarelor, realizarea rigolelor betonate, acceselor la proprietăți și la drumurile laterale, construirea podețelor, precum și montarea elementelor de siguranță rutieră, pentru creșterea confortului și siguranței participanților la trafic.

La finalul vizitei în teren, Aladin Georgescu și-a exprimat încrederea că investiția va contribui la dezvoltarea comunei Devesel și la îmbunătățirea condițiilor de circulație pentru locuitorii din Scăpău și Devesel.
„Mă bucur că ne apropiem de finalizarea încă unei investiții importante pentru județul Mehedinți. Sunt convins că, după încheierea lucrărilor, comuna Devesel va avea o altă înfățișare, iar locuitorii din Scăpău și Devesel vor beneficia de condiții moderne și sigure de circulație.” A mai declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți.
















