Peerfect32 Articol
Medlife articol

Admiterea la liceu în Mehedinți: 1.217 elevi repartizați. Cea mai mare medie, 9,87, iar cea mai mică, 1,45

Absolvenții clasei a VIII-a din județul Mehedinți au aflat, astăzi, la ce liceu își vor continua studiile, după repartizarea computerizată organizată la nivel național.

În total, 1.217 elevi au fost repartizați în învățământul liceal. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, un singur candidat nu a fost repartizat, cel mai probabil deoarece nu a completat fișa de opțiuni.

Cea mai mare medie de admitere din județ a fost 9,87, înregistrată la Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” din Drobeta-Turnu Severin, la specializarea Matematică-Informatică. La polul opus, cea mai mică medie de admitere a fost 1,45, elevul fiind repartizat la Liceul Teoretic din Cujmir, la profilul Matematică-Informatică.

Din totalul elevilor repartizați, 852 au avut medii de admitere peste 5, în timp ce 368 de elevi au fost admiși cu medii sub 5, demonstrând că repartizarea se realizează în funcție de opțiunile completate și de locurile disponibile, nu doar în funcție de nota obținută.

În această etapă au mai fost repartizați 303 elevi la liceele vocaționale, 39 de candidați pe locurile destinate elevilor de etnie romă și 19 elevi cu cerințe educaționale speciale.

După repartizarea computerizată au rămas disponibile 407 locuri în liceele din județ, dintre care 19 sunt destinate candidaților de etnie romă, iar 39 sunt rezervate elevilor cu cerințe educaționale speciale.

Elevii admiși trebuie să depună dosarele de înscriere la liceele unde au fost repartizați în perioada 23 – 28 iulie. După această etapă, inspectoratul școlar va centraliza locurile rămase libere și va organiza a doua etapă de admitere pentru candidații nerepartizați sau pentru cei care nu își confirmă locul.

sursa foto: admitere.edu.ro

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!