Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Orșova, a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat produse alimentare dintr-un supermarket din municipiu.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, incidentul s-a petrecut marți, 15 iulie, după ce reprezentanta unui magazin a sesizat faptul că un client a părăsit incinta fără să achite produsele pe care le avea asupra sa.
În urma verificărilor, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova au identificat persoana bănuită, stabilind că este vorba despre un bărbat de 44 de ani, din oraș. Din cercetări a reieșit că acesta ar fi sustras produse alimentare în valoare de peste 400 de lei.
„În baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul inspectoratului”, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.















