Sirenele au spart liniștea de la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, iar zeci de pompieri, medici, polițiști, jandarmi și voluntari s-au mobilizat ca într-o situație reală de criză. Din fericire, flăcările, victimele și pericolul radiologic au existat doar în scenariul unui amplu exercițiu organizat de ISU Mehedinți.
Scenariul a pornit de la un apel la 112 care anunța izbucnirea unui incendiu în incinta spitalului și posibilitatea ca pacienți și cadre medicale să fie blocați în interior. Imediat au fost activate planurile de intervenție, iar la fața locului au fost mobilizate forțe impresionante: peste 50 de pompieri, autospeciale de stingere, echipaje SMURD, ambulanțe și vehicule specializate pentru intervenții în situații complexe.

,,Ajunși la locul „dezastrului”, salvatorii au organizat intervenția pe sectoare. În timp ce unele echipaje acționau pentru localizarea și lichidarea incendiului, altele căutau și evacuau victimele. În cadrul exercițiului, 18 persoane au fost identificate, evacuate și transportate în punctul de regrupare, unde au primit îngrijiri medicale simulate.” , a transmis ISU Mehedinți.
Misiunea nu s-a rezumat însă doar la stingerea incendiului. Exercițiul a inclus și gestionarea unui risc radiologic, fiind implicate mai multe instituții cu atribuții în situații de urgență. Medici, pompieri, polițiști, jandarmi, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, ai Gărzii de Mediu și voluntari ai Crucii Roșii au lucrat împreună pentru a testa mecanismele de cooperare și coordonare.

„Siguranța pacienților și capacitatea de reacție în situații de urgență trebuie să rămână o prioritate. Astfel de exerciții demonstrează importanța pregătirii și a colaborării dintre toate instituțiile implicate, pentru ca, în cazul unei situații reale, intervenția să fie rapidă și eficientă.”, a spus Aladin Georgescu, Președintele Consiliului Județean Mehedinți.
,,Astfel de activități contribuie la consolidarea cooperării interinstituționale și la creșterea gradului de pregătire al tuturor structurilor responsabile cu protejarea vieții și siguranței cetățenilor.”, a transmis prefectul Cristinel Pavel.

Astfel de exerciții nu urmăresc doar respectarea unor proceduri pe hârtie. Ele oferă ocazia de a verifica modul în care instituțiile comunică, cât de rapid pot fi luate deciziile și dacă resursele disponibile sunt suficiente pentru a face față unui eveniment major. Iar concluziile rezultate în urma acestei simulări vor contribui la perfecționarea intervențiilor reale, acolo unde fiecare minut poate salva vieți.















