Un bărbat în vârstă de 42 de ani din Strehaia a ajuns în arest după ce s-ar fi prezentat în mod fals drept polițist și ar fi încercat să inducă în eroare o femeie din județul Ilfov. Potrivit anchetatorilor, acesta a contactat telefonic victima și a citat-o să se prezinte la sediul Poliției Strehaia pentru a da declarații, deși nu avea nicio calitate oficială.

,,Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Strehaia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, iar în urma cercetărilor au stabilit circumstanțele în care bărbatul ar fi acționat. Pe baza probelor administrate, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Mehedinți. Acesta urmează să fie prezentat procurorilor pentru dispunerea măsurilor legale.” , a transmis IPJ Mehedinți
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale.














