Votul pentru învestirea Guvernului condus de Adrian Veștea nu va mai avea loc în această săptămână. Premierul desemnat le-a transmis grupurilor parlamentare cu care poartă negocieri că votul se amână pentru luni, de la ora 11:00, după ce nu a reușit încă să obțină susținerea necesară pentru formarea unei majorități parlamentare.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Adrian Veștea le-a trimis parlamentarilor un mesaj prin care i-a anunțat despre amânare.
„Rămâne pentru luni, începând cu ora 11. Mulțumesc pentru sprijin. Dacă rămânem aproape vom reuși”, a transmis premierul desemnat.
Amânarea vine după patru zile de negocieri intense între partidele parlamentare, într-un context politic tensionat, în care poziția PSD este considerată decisivă pentru viitorul Executivului.
PSD încă nu a luat o decizie
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că social-democrații nu au nimic împotriva persoanei lui Adrian Veștea, însă decizia privind participarea la guvernare va fi luată abia după consultările interne ale partidului.

„Am tot respectul pentru Adrian Veștea. Este un om pe care îl cunosc de câțiva ani, este un om care a câștigat de câteva ori uninominal alegeri: la Consiliul Județean Brașov, a fost și primar. (…) Nu avem nimic împotriva persoanei Adrian Veștea, dar l-am informat că decizia PSD de a intra sau nu se va mai lăsa așteptată”, a declarat Sorin Grindeanu.
Liderul PSD a precizat că partidul va analiza în zilele următoare programul de guvernare și va convoca un Consiliu Politic Național, cel mai probabil duminică după-amiază, pentru a decide dacă va face sau nu parte din noul Executiv.
Ce promite Guvernul Veștea
Programul de guvernare propus de Adrian Veștea are ca obiectiv principal reducerea deficitului bugetar și promite măsuri ferme pentru disciplină fiscală, reducerea risipei și prioritizarea cheltuielilor publice.
Executivul își asumă, potrivit documentului, să elimine programele considerate ineficiente și suprapunerile administrative, dar și să crească gradul de colectare a taxelor și impozitelor.
Un accent important este pus și pe combaterea evaziunii fiscale și recuperarea datoriilor către bugetul de stat.
În același timp, programul include și un capitol dedicat securității și infrastructurii, având în centru Programul SAFE (Security Action for Europe). Prin acest mecanism, Guvernul își propune să atragă fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii cu utilizare civilă și militară, precum și pentru dezvoltarea industriei naționale de apărare.
Potrivit documentului, obiectivul este ca investițiile în domeniul securității să genereze locuri de muncă, să stimuleze economia și să contribuie la dezvoltarea regională.
SURSA- ECONOMICA.NET
Programul integral de guvernare poate fi consultat aici: https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/06/Program-de-Guvernare-Adrian-Vestea-2026-2028.pdf














