Un bărbat din județul Mehedinți a ajuns în arest după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un accident rutier în localitatea Gura Văii. Incidentul s-a petrecut în noaptea de Rusalii, în jurul orei 23:25, când polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Drobeta-Turnu Severin au intervenit la fața locului.
Potrivit informațiilor, șoferul consumase alcool înainte de a pleca la drum și, la un moment dat, a pierdut controlul direcției de deplasare, provocând un accident soldat cu pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care depășește cu mult limita legală și indică o stare avansată de ebrietate.
Deși a fost condus pentru prelevarea de probe biologice, bărbatul a refuzat recoltarea acestora. În consecință, polițiștii au întocmit dosar penal și au dispus reținerea sa pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mehedinți.
„Un bărbat, după ce a consumat alcool, a ales să ignore orice urmă de responsabilitate și s-a urcat la volan pentru a-și continua drumul spre casă. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pentru că a refuzat recoltarea probelor biologice, a fost reținut pentru 24 de ore”, au transmis reprezentanții Europol Mehedinți.
Polițiștii reamintesc că șofatul sub influența alcoolului reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor grave și îi îndeamnă pe conducătorii auto să nu urce niciodată la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.















