De Ziua Internațională a Copilului, cei mici din Drobeta-Turnu Severin sunt invitați să petreacă o după-amiază plină de bucurie, joc și surprize în cadrul evenimentului „Kids and Friends – Cantus Animae”, organizat pe Scena Crișan.
Evenimentul va avea loc pe 1 iunie 2026, în intervalul 17:00 – 20:00, și promite o atmosferă de poveste, în care copiii se vor întâlni cu personaje îndrăgite și vor participa la numeroase activități recreative.

Programul pregătit include:
- ateliere de creație;
- întâlniri cu mascote și personaje pentru copii;
- baloane multicolore;
- cabine foto;
- animații și spectacole dedicate celor mici.
Pe scenă vor urca Corul de copii „Cantus Animae” al Palatului Culturii Teodor Costescu, iar atmosfera va fi completată de momente susținute de Trupa Happy Team și Teatrul Cortina.
Eveniment este organizat cu sprijinul autorităților locale și al Palatului Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin. Organizatorii îi invită pe părinți și copii să transforme ziua de 1 Iunie într-o sărbătoare a copilăriei, cu zâmbete, culoare și întâlniri cu personajele preferate.















