Județul Mehedinți se află astăzi sub incidența unui Cod Galben de vreme severă, în contextul unei instabilități atmosferice accentuate care afectează cea mai mare parte a țării. Fenomenele meteorologice periculoase includ rafale de vânt, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină, valabile până în această seară, la ora 22:00.
Situația vine la doar o zi după ce județul a fost sub Cod Portocaliu de vânt puternic și grindină, fenomene care au generat deja efecte în mai multe localități din zonă.
Potrivit prognozelor emise de Administrația Națională de Meteorologie, instabilitatea atmosferică se va manifesta pe arii extinse, iar vântul va continua să prezinte intensificări semnificative în Crișana, Banat, Oltenia, vestul, centrul și sudul Munteniei, sudul Dobrogei și vestul Transilvaniei, inclusiv în intervalul 12 mai, ora 22:00-13 mai, ora 10:00.
Recomandări pentru populație
Autoritățile transmit o serie de măsuri de precauție esențiale pentru evitarea incidentelor:
- Evitați deplasarea prin zone cu arbori, stâlpi sau panouri publicitare ce pot fi doborâte de vânt;
- Amânați activitățile în aer liber, în special lucrările la înălțime sau în spații deschise;
- Închideți ferestrele și asigurați obiectele din curți și balcoane;
- Curățați șanțurile și rigolele pentru a facilita scurgerea apei;
- Nu traversați cursuri de apă în cazul creșterii debitelor și evitați apropierea de maluri.
Pentru informații utile înainte, în timpul și după situații de urgență, autoritățile recomandă consultarea platformei oficiale Fii Pregătit sau utilizarea aplicației mobile DSU.
De asemenea, actualizările meteorologice pot fi urmărite pe site-ul oficial al ANM: Avertizări meteorologice ANM.















