Mașinile abandonate pe domeniul public nu mai sunt tolerate în Drobeta-Turnu Severin, unde problema locurilor de parcare devine din ce în ce mai acută. Într-un oraș tot mai aglomerat, autoturismele lăsate de izbeliște ocupă inutil spații care ar putea fi folosite zilnic de ceilalți șoferi.

Autoritățile locale au intensificat verificările în teren, iar Poliția Locală identifică vehiculele abandonate și notifică proprietarii. Dacă aceștia nu iau măsuri pentru mutarea sau punerea în legalitate a mașinilor, acestea sunt ridicate, iar proprietarii riscă sancțiuni cuprinse între 500 și 1.000 de lei, la care se adaugă costurile de ridicare și depozitare.

“Ca urmare a activităților de patrulare pe raza municipiului, poliția locală a identificat un număr de 87 autovehicule abandonate sau fără stăpân. În urma somațiilor acordate un număr de 81 de autoturisme au fost ridicate de către proprietari de pe domeniul public iar pentru 6 dintre acestea se continuă procedura de ridicare.” A declarat Luria Mărtuică, purtător de cuvânt Poliția Locală DTS
Potrivit legislației în vigoare, un autoturism poate fi considerat abandonat dacă îndeplinește mai multe condiții. Printre acestea se numără: staționarea pe domeniul public pentru o perioadă mai mare de 6 luni, starea tehnică precară (lipsa unor componente esențiale, geamuri sparte, anvelope dezumflate), lipsa inspecției tehnice periodice sau a asigurării obligatorii, precum și existența unor semne evidente că vehiculul nu mai este utilizat.

Ocuparea unui loc de parcare de către un autoturism ieșit din uz a devenit frustrant pentru locatari. Acest lucru și în contextul în care numărul de masini înregistrate la nivelul municipiului Drobeta Turnu Severin creste considerabil de la an la an.

“La acest moment, în Drobeta Turnu Severin sunt undeva la 52 de mii de mașini iar locuri amenajate la blocuri, cele de reședință sunt 12 mii iar cu plata cu ora sunt undeva la 1.100 de locuri.” a declarat Aurel Vlăduț, director direcția tehnică, primăria Drobeta Turnu Severin
Reprezentanții administrației locale atrag atenția că acțiunile vor continua, scopul fiind eliberarea locurilor de parcare și îmbunătățirea aspectului orașului.













