Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că, începând cu 4 mai 2026, a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) pentru anul de cerere 2025. Fondurile sunt asigurate din bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar plafonul total alocat se ridică la 180,75 milioane de euro.
Sprijin pentru fermierii din sectorul vegetal
Pentru culturile agricole, fermierii vor primi următoarele cuantumuri:
- ANT 1 – teren arabil: 7,9964 euro/ha
- ANT 2-3 – in/cânepă: 19,5407 euro/ha
- ANT 4 – tutun: 5.431,0169 euro/ha
- ANT 5 – hamei: 442,9211 euro/ha
- ANT 6 – sfeclă de zahăr: 186,6325 euro/ha
Subvenții și pentru sectorul zootehnic
Și crescătorii de animale beneficiază de sprijin financiar prin ANT, astfel:
- Bovine – lapte: 0,2000 euro/kg, respectiv până la 38,8640 euro/cap
- Bovine – carne: 0,2000 euro/kg, respectiv până la 69,6524 euro/cap
- Ovine/caprine: 3,9134 euro/cap
Plățile vor fi efectuate în lei, la cursul de schimb de 1 euro = 5,0806 lei, stabilit de Banca Centrală Europeană. Ajutoarele Naționale Tranzitorii au rolul de a susține veniturile fermierilor, de a menține activitatea agricolă și de a echilibra diferențele dintre sectoarele de producție, contribuind astfel la stabilitatea agriculturii românești.
Sursa foto: Google













