Consultarea internă din PSD privind retragerea sprijinului politic acordat premierului Ilie Bolojan s-a încheiat, iar rezultatul este unul categoric.
Social-democrații au votat prin SMS, într-o proporție covârșitoare, pentru schimbarea premierului. Potrivit datelor oficiale, 97,7% dintre membri au votat „DA” pentru retragerea sprijinului politic, în timp ce 2,3% au votat „NU”.

În urma acestui vot, Ilie Bolojan nu mai beneficiază de majoritate în Parlament, în condițiile în care PSD asigura aproximativ 40% din voturile coaliției de guvernare.
Rezultate similare s-au înregistrat și la nivel local. În județul Mehedinți, aproximativ 130 de membri PSD au participat la votul intern, exprimându-se în aceeași direcție.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, potrivit news.ro, că votul reprezintă un mandat clar pentru conducerea partidului:

„Mandatul pe care l-am primit din partea dv., noi, este cât se poate de clar. Când 97,7% dintre colegi îți spun că acesta este mandatul, că Ilie Bolojan trebuie să plece acasă, nu mai este loc de altceva. Am înțeles acest lucru și eu și Claudiu și vicepreședinții și toată conducerea partidului”.
Acesta a precizat că partidul va acționa în perioada următoare în conformitate cu rezultatul votului:
„Vă asigur că, în conformitate cu ce ați votat, în zilele următoare vom acționa. PSD este cel mai important partid din România, este partidul numărul 1 în parlament, vom ține cont de mandatul pe care ni l-ați dat”.
Decizia vine pe fondul tensiunilor din coaliția de guvernare și al nemulțumirilor legate de situația economică și socială din ultimele luni.













