Peerfect32 Articol
Medlife articol
Niciun comentariu

Hramul Catedralei Episcopale adună sute de credincioși la slujbă și procesiune

Hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta-Turnu Severin este, la această oră, în plină desfășurare, adunând numeroși credincioși într-un moment de rugăciune și comuniune.

Screenshot

Sărbătoarea a debutat miercuri seară, prin slujba Vecerniei Mari cu Litie, oficiată în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul municipiului.

În această dimineață, la ora 8:30, a avut loc tradiționala procesiune cu icoana Sfântului Gheorghe, de la Centrul Eparhial către Catedrala Episcopală, moment care a marcat începutul programului liturgic din ziua hramului.

Screenshot

În continuare, se desfășoară slujba Utreniei și Sfânta Liturghie arhierească, la care participă ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, alături de alți arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române.

Screenshot

Credincioșii din Drobeta-Turnu Severin și din împrejurimi sunt prezenți în număr mare pentru a lua parte la slujbe și pentru a se ruga alături de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, în această zi cu profundă încărcătură spirituală.

Sursă foto: captură din transmisiunea live a Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Tags: credinciosi, drobeta turnu severin, Episcopia Severinului, eveniment religios, hram catedrala, Mitropolia Olteniei, Nicodim, procesiune, restartnews, Sfântul Gheorghe, slujba arhiereasca

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!