O intervenție rapidă a polițiștilor din Târgu Jiu a prevenit, în ultimul moment, o tragedie, după ce o femeie a fost atacată în propria locuință de un individ care ar fi încercat să o violeze.
Totul a început cu un apel disperat la 112, în care un bărbat a anunțat că în apartamentul vecinei sale a pătruns cu forța un agresor și o atacă. Din primele informații, suspectul ar fi urmărit victima până la intrarea în bloc, profitând de vulnerabilitatea acesteia, și a intrat în locuință sub amenințări.
La fața locului au fost trimise de urgență două patrule din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Târgu Jiu. Întrucât din apartament nu se mai auzea nimic, iar nimeni nu răspundea, polițiștii au luat decizia de a sparge ușa și de a intra în locuință.

„Agresorul își urmărise îndeaproape victima, dinainte ca aceasta să intre în scara blocului și, profitând de vârsta înaintată și de neatenția acesteia, a urmat-o până în dreptul apartamentului, pătrunzând în interiorul locuinței sale cu forța, sub amenințarea cu moartea, a început să o dezbrace pe femeie cu intenția de a o viola.
În doar câteva momente, la fața locului au fost direcționate de urgență două patrule din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Târgu Jiu.
Pentru că din interior nu se mai auzea nimic, iar nimeni nu răspundea, colegii noștri au luat decizia crucială de a sparge ușa în câteva secunde și au pătruns în apartament.
Intervenția decisivă a fost realizată de:
Agent șef principal Burciu Mihai;
Agent șef adjunct Niță Constantin;
Agent șef principal Dumitrache Florin;
Agent principal Gherghinoiu Bogdan.
Aceștia au îndepărtat imediat agresorul de victimă, l-au imobilizat și l-au condus la sediul Poliției pentru cercetări, la fața locului sosind și un echipaj medical care a acordat îngrijirile de specialitate victimei.
În prezent, bărbatul este cercetat pentru violare de domiciliu și tentativă de viol, fiind reținut și încarcerat pentru următoarele 24 de ore în arestul IPJ Gorj, de unde va fi prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
Felicitări colegilor noștri pentru promptitudine, curaj și profesionalism!
Prin intervenția lor, o viață a fost salvată!
P.S. Astfel de intervenții ar trebui recompensate prin acordarea unor salarii pentru lucrări de excepție și misiuni speciale.” Au transmis reprezentanții Sindicatului Europol.

foto- sindicatul europol/ facebook













