Au apărut primii comercianți cu miei în Târgul Veterani din Drobeta-Turnu Severin, semn că pregătirile pentru Paște au intrat în linie dreaptă. Însă debutul sezonului de vânzare vine cu prețuri care îi pun pe gânduri pe clienți. Crescătorii cer între 45 și 50 de lei pe kilogramul de miel, tarife considerate „piperate” de mulți dintre cei care au trecut deja prin târg. De altfel, în prima zi de vânzare, numărul cumpărătorilor a fost destul de redus, oamenii spunând că vor mai aștepta sau caută variante mai accesibile.
De cealaltă parte, ciobanii din Mehedinți susțin că prețurile reflectă realitatea din teren.
,,Costurile de creștere au crescut semnificativ, de la furaje până la întreținerea animalelor, iar acest lucru se vede inevitabil și în prețul final. Chiar și așa, unii comercianți spun că sunt dispuși să mai lase din preț, în funcție de negocieri.” , spune unul dintre comercianți.
Autoritățile locale dau asigurări că târgul este pregătit conform tuturor normelor sanitare și de siguranță. Spațiul a fost amenajat cu surse de apă rece și caldă, mese ușor de igienizat, echipamente pentru sacrificare și sistem de asomare, dar și zone special destinate cazării și hrănirii animalelor. Pentru a putea comercializa miei în această perioadă, comercianții plătesc o taxă de 183 de lei, valabilă pentru cele șase zile în care ocupă domeniul public.
Rămâne de văzut dacă, pe măsură ce se apropie sărbătorile pascale, prețurile vor scădea sau cumpărătorii se vor adapta la noile realități din piață.













