Locuitorii comunei Șimian beneficiază de acum de un nou centru comunitar integrat, realizat din fonduri europene, care oferă servicii medicale și sociale esențiale chiar în apropierea lor.

Investiția, finalizată de Primăria Șimian prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a dus la deschiderea centrului în satul Dedovița Nouă, pe strada Pandurilor. Proiectul vine ca un răspuns la nevoia reală a comunității de acces mai ușor la servicii de sănătate și sprijin social.

„Suntem aici să răspundem nevoilor comunității, investițiile în sănătate sunt pentru noi o prioritate „, a declarat primarul comunei Șimian, Constantin Trușcă.

Noul centru oferă gratuit consultații de bază, servicii de prevenție, diagnostic timpuriu și sprijin pentru persoanele vulnerabile. Activitatea este asigurată de o echipă formată din asistenți medicali comunitari și medicul de familie.

Localnicii spun că investiția era așteptată de mult timp, mai ales în contextul accesului limitat la servicii medicale în zonă.
“Era necesară această investiție. Pentru consulații și investigații suplimentare mergeam mereu la Severin.” A declarat un localnic
“Chiar era nevoie! Suntem tot mai mulți locuitori în comuna Șimian, oamenii au nevoie de astfel de investiții.” A declarat un alt localnic.
Centrul funcționează de luni până vineri, între orele 08:00 și 16:00, și reprezintă un pas important pentru dezvoltarea comunei Șimian, oferind sprijin real pentru sănătatea și bunăstarea locuitorilor.

Proiectul demonstrează cum fondurile europene pot fi transformate în beneficii concrete pentru comunitățile locale.















