Potrivit documentului transmis de Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică (SPAET) Drobeta-Turnu Severin consumatorilor, furnizarea agentului termic va fi oprită începând cu data de 15 martie 2026, urmând să înceapă procedura de oprire controlată a instalațiilor de producere a energiei termice.
Decizia vine în contextul unor probleme financiare cu care se confruntă serviciul de termoficare. Reprezentanții SPAET spun că instituția nu mai poate achiziționa combustibilul necesar pentru continuarea activității.
„În data de 15.03.2026 se va opri furnizarea agentului termic, urmată de procedura de oprire controlată a instalațiilor de producere energie termică, întrucât ne aflăm în imposibilitatea financiară de achiziționare a combustibilului necesar continuării activității”, se arată în informarea transmisă de conducerea SPAET.
Potrivit documentului, situația este cauzată atât de gradul scăzut de încasare a datoriilor de la populație, cât și de nivelul ridicat al datoriilor pe care SPAET le are către furnizorii de păcură.













