Connect with us

Administrație

COPIII CARE CRESC FĂRĂ PĂRINȚII

Mai bine de 350 de copii din Mehedinți, cresc conform unor statistici oficiale fără unul sau ambii părinți, care sunt plecați la muncă în afara țării. Numărul lor este însă mult mai mare, cred psihologii, care spun că un copil care crește fără părinți poate dezvolta traume emoționale care își vor pune amprenta pe psihicul lui, iar bunăstarea materială oferită de la distanță, nu poate suplini sub nicio formă lipsa părinților.

Comuna Șimian este în topul localităților din Mehedinți în care sunt cei mai mulți copii cu unul sau cu ambii părinți, plecați la muncă în afara țării. Pentru a-i sprijini, autoritățile au accesat un proiect, în cadrul căruia, între multe alte facilități, copii au fost susținuți emoțional de psihologi să treacă peste trauma lipsei părinților. 

Noi ca și comună, prin Direcția de Asistență Socială monitorizăm permanent aceste cazuri. Asistenții sociali merg constant la domiciliul acestora, derulăm și un proiect la nivelul comunei cu activități pentru acești copii, cei care au participat și au prezente la acest proiect primesc  900 de lei pe an de activitate,” declară Adriana Bădănoiu – juristul comunei Șimian 

România are mult mai mulți copii care cresc fără părinți, decât sunt înscriși în statisticile oficiale, copii de care nu se știe ce viață trăiesc.

În acest moment avem 356 de copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate, cei mai mulți dintre ei în Anglia, apoi Italia Germania, Belgia și așa mai departe. Cei mai mulți copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate provin din comunele Șimian, Strehaia, Salcia și Pătulele.”A declarat Adrian Bidilici – director DGASPC Mehedinți

Peste cinci milioane de români au luat în ultimii ani calea străinătății, în căutarea unui loc de muncă și în multe cazuri familiile s-au destrămat, iar copiii au rămas în grija bunicilor.

Continuă să citeşti
Adaugă Comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze