Pe 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele, personaj mitologic considerat „zeul iubirii” în tradiția populară și vestitor al primăverii. Numit și „logodnicul păsărilor”, el simbolizează renașterea naturii, energia tinereții și începuturile sentimentale.
Legenda spune că Dragobete era fiul Baba Dochia, întruchiparea iernii aspre. Spre deosebire de mama sa, tânărul era vesel și năvalnic, coborând în fiecare an pe pământ pentru a trezi natura la viață.
În această zi, se spune că aduna păsările pentru a-și alege perechea și a începe construirea cuiburilor, semn că un nou ciclu al vieții începe. Oamenii au văzut în acest ritual un îndemn la iubire: tinerii se întâlneau, culegeau flori, își mărturiseau sentimentele, iar sărutul de Dragobete era considerat garanția unei relații trainice. O altă legendă arată că, după moarte, Dragobete a fost transformat în planta numită „năvalnic”, simbol al dragostei și al norocului.
În unele zone, sărbătoarea se leagă și de obiceiul „babelor”, asociat cu începutul lunii martie și cu „Zilele Babei Dochia”. Fiecare persoană își alege o zi, iar vremea din acea zi ar prevesti cum îi va fi anul: soarele aduce bucurii, în timp ce frigul sau ploaia anunță încercări.
Dincolo de mit și superstiție, aceste tradiții reflectă legătura profundă dintre om și ritmurile naturii. Dragobetele rămâne astfel una dintre cele mai frumoase sărbători autohtone, o celebrare autentică a iubirii și a primăverii, transmisă din generație în generație.
