Niciun comentariu

Rezultatele acțiunii rutiere de pe DN 6: peste 48 de sancțiuni, permise reținute și vehicul imobilizat

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au făcut publice rezultatele acțiunii rutiere desfășurate ieri, 26 ianuarie, pe Drumul Național 6, acțiune care a vizat creșterea siguranței în trafic și prevenirea accidentelor grave.

În doar câteva ore, oamenii legii au aplicat peste 48 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de circulație. Cele mai multe au fost pentru diverse abateri la regimul rutier, însă nu au lipsit sancțiunile pentru viteză excesivă, neportul centurii de siguranță și depășiri neregulamentare.

În cadrul controalelor, polițiștii au efectuat 24 de testări alcooltest, fără a fi depistate infracțiuni. Totodată, au fost reținute două permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.

Cu sprijinul Registrului Auto Român, 12 vehicule au fost supuse verificărilor tehnice, iar unul a fost imobilizat din cauza defecțiunilor constatate.

Pe lângă măsurile sancționatorii, polițiștii au derulat și activități preventive, oferind șoferilor flyere informative privind riscurile nerespectării legislației rutiere.

Reprezentanții IPJ Mehedinți transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței rutiere pe principalele artere din județ.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!