Niciun comentariu

Pomicultorii afectați de seceta din 2025  vor primi peste 10.000 de lei pe hectar. Proiect MADR, în dezbatere publică

Pomicultorii ale căror producții au fost grav afectate de seceta și înghețul din primăvara anului 2025 vor putea beneficia de un sprijin financiar de peste 10.000 de lei pentru fiecare hectar de livadă, potrivit unui proiect de act normativ lansat în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Conform documentului publicat de minister, valoarea maximă a ajutorului va fi de 10.180,6 lei/ha, echivalentul a aproximativ 2.000 de euro pe hectar. Măsura vizează compensarea pierderilor suferite de pomicultorii ale căror culturi au fost afectate în proporție de 30% până la 100%, situație care trebuie dovedită prin documente oficiale de constatare a calamităților.

Pot solicita acest sprijin producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, societăți comerciale, cooperative agricole și stațiuni de cercetare, cu condiția să dețină plantații pomicole aflate pe rod.

Cererile de plată vor fi depuse la centrele județene sau locale ale APIA, iar plățile urmează să fie efectuate până la data de 30 aprilie 2026, conform calendarului propus de MADR.

Bugetul total alocat pentru această măsură se ridică la 11,5 milioane de euro, iar sprijinul financiar este estimat să acopere aproximativ 8.800 de hectare de livezi la nivel național.

Proiectul se află în prezent în procedură de transparență decizională, urmând ca forma finală să fie adoptată după consultarea publică.

Tags: APIA, MADR, pomicultori, restartnews, romania, seceta, sprijin

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!