În aceste zile, Bazinul Olimpic de la Otopeni a găzduit concursul internațional de înot „Sprint with the Stars”, un eveniment de anvergură organizat pentru prima dată în România, care a adus la start unele dintre cele mai mari nume ale natației mondiale. Printre vedetele prezente s-au numărat David Popovici, Adam Peaty( multiplu campion olimpic, mondial și european, deținător al recordurilor mondiale la 50 m și 100 m bras), precum și Angelina Köhler, Veera Kivirinta, Apostolos Christou, alături de mulți alți sportivi de top. Competiția a reunit aproape 800 de copii din România și din străinătate, oferindu-le o experiență unică: aceea de a concura, în același bazin, cu idolii lor.
Județul Mehedinți a fost reprezentat cu succes de 12 sportivi ai Clubul Sportiv de Înot Severin, antrenați de Alin Nistor. Aceștia au reușit performanțe remarcabile, urcând pe podium și obținând locurile I, II și III în probele disputate. Rezultatele confirmă munca intensă depusă la Bazinul de Înot din Drobeta-Turnu Severin, acolo unde micii sportivi se antrenează constant și își construiesc drumul spre performanță.

-Budică Andrei David- locul 3
– Lupu Rareș- locul 1
– Velimirovici Cristian Darjo- locul 1 și 2
– Ibrași Marian Luca- locul 1 și 2
– Andrei Budică- locul 2
– Trăsnea Andrei Eric-locul 1
„Sprint with the Stars” este un proiect inițiat de Adam Peaty și Ed Baxter, conceput special pentru a oferi copiilor și juniorilor aflați la început de drum șansa de a se întrece cu cei mai buni înotători ai lumii. Competiția se desfășoară exclusiv pe distanța de 50 de metri, la toate procedeele, iar cei mai rapizi nouă concurenți din fiecare categorie de vârstă se califică în finale. Momentul spectaculos al întrecerii are loc atunci când, pe culoarul central, intră în cursă una dintre vedetele invitate, care pornește cu un handicap stabilit în funcție de vârstă.
Rezultatele obținute de copiii din Mehedinți demonstrează că talentul, disciplina și antrenamentele susținute pot aduce performanță la cel mai înalt nivel, chiar și în competiții internaționale de elită. Pentru micii înotători, participarea la „Sprint with the Stars” reprezintă nu doar o competiție, ci o experiență motivațională care le poate marca viitorul sportiv.














