Detașamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin a intervenit noaptea trecută pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tablou electric situat pe Aleea Constructorului din municipiu.
La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere, precum și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără puternică la nivelul tabloului electric, fiind afectate și mai multe coșuri de gunoi din zonă.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul într-un timp scurt, împiedicând extinderea flăcărilor. Din fericire, în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.














