Federația Română de Hand to Hand Fighting, în colaborare cu Palatul Copiilor Drobeta Turnu Severin și Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, a organizat în data de 13 decembrie evenimentul sportiv Cupa Palatului, o competiție care a reunit un număr impresionant de participanți.
La startul întrecerii s-au aliniat 215 sportivi, reprezentând 12 cluburi, care au concurat în cadrul a trei discipline: Light Contact, Self Defense și Fight. Competiția s-a desfășurat pe trei suprafețe de luptă, fiecare dedicată uneia dintre aceste probe, oferind publicului un adevărat spectacol sportiv.

,,Așa cum ne-am obișnuit, evenimentul a fost marcat de emoție, bucurie și fair-play, demonstrând încă o dată importanța sportului în formarea tinerilor și promovarea valorilor precum respectul și disciplina.”, au transmis organizatorii evenimentului.
Organizatorii transmit mulțumiri tuturor partenerilor implicați, staff-ului Hand to Hand România, sportivilor, antrenorilor, arbitrilor, precum și părinților, bunicilor și tuturor celor care au fost alături de competitori și au contribuit la reușita acestei zile speciale.














