Comuna Butoiești beneficiază, începând de astăzi, de propriul Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, inaugurat în prezența autorităților locale și județene. Noul punct de lucru este considerat un serviciu esențial pentru comunitate, menit să faciliteze accesul locuitorilor la documentele de identitate.
Prin operaționalizarea acestuia, cetățenii din Butoiești și satele aparținătoare nu vor mai fi nevoiți să parcurgă distanțe mari pentru obținerea sau actualizarea actelor. Toate procedurile se vor putea realiza local, ceea ce va reduce semnificativ timpul și efortul necesare acestor demersuri. Tot aici vor fi deserviți și locuitorii comunei Breznița-Motru, arondată noului serviciu.

,, Este un pas firesc în modernizarea administrației publice locale și în apropierea serviciilor de oameni. Astfel de proiecte contribuie la sprijinirea comunităților și la simplificarea demersurilor pe care cetățenii trebuie să le parcurgă în viața de zi cu zi. Îl felicit pe domnul primar Ionuț Bosoancă pentru deschiderea și preocuparea constantă de a îmbunătăți serviciile publice în comunitate. Este o dovadă că implicarea și seriozitatea aduc rezultate vizibile pentru cetățeni.”, a transmis Aladin Georgescu, Președintele Consiliului Județean Mehedinți.
Primarul Ionuț Bosoancă a subliniat că noul serviciu aduce simplitate și rapiditate pentru cetățeni și reprezintă un exemplu de apropiere a administrației de comunitate.

,,Demersurile pentru înființarea acestui serviciu au fost incepute incă de la preluarea mandatului de Primar al comunei Butoieşti. Înființarea acestui serviciu a fost rezultatul unei promisiuni pe care am făcut-o in fața cetățenilor comunei Butoiești pentru ca dânșii să nu mai fi nevoiți să meargă în alte localități pentru buletine, schimbări de domiciliu sau actualizarea datelor personale. De acum înainte, totul se poate rezolva la Butoiești, mai simplu, mai rapid și mai aproape de fiecare familie. Comuna Butoiești era arondată serviciului public de evidență a persoanelor Strehaia, serviciu din care mai făceau parte pe langa orașul Strehaia, înca 9 comune,acest lucru generând timpi de așteptare si aglomeratie. Beneficiile sunt clare și se vor simți zilnic: nu mai pierdem ore pe drum, nu mai cheltuim bani pe transport, nu mai amânăm lucruri importante.” , a transmis Ionuț Bosoancă.
Cu acest serviciu, Butoiești face un pas concret spre o administrație modernă, eficientă și aproape de oameni.












